PSD vrea să-i pedepsească pe cei care au ieșit în stradă și le-au strigat DNA să vină să vă ia. Așa că s-au hotărât să pună în aplicare proiectul conceput de ALDE și Daniel Chițoiu acum mai mult timp. Aceștia vor ca începând de la anul să impună impozitul pe venit global sau taxa pe gospodărie.

Dar ce înseamnă asta pentru angajații în privat? Ei bine, înseamnă că salariile lor vor fi mai mici cu 20%.  O spun consultanții fiscali și o știe și ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan.

În prezent, contribuțiile la sănătate și asigurări sociale sunt reținute la sursă și sunt plătite și de angajat și de angajator. PSD vrea ca toate contribuțiile să fie achitate doar de angajat. Ceea ce înseamnă că pentru a rămâne cu salariul pe care îl au acum, angajații din privat ar trebui să primească o mărire cu 20%. Doar crescând salariul brut actual, angajații din privat vor rămâne cu aceiași bani.

De exemplu, să presupunem că un angajat în privat primește o indemnizație brută de 3.000 de lei. Asta înseamnă că net câștigă aproximativ 2.100 lei. Dacă se va implementa taxa pe gospodărie, pentru a rămâne cu acești bani, patronii ar trebui să le ofere angajaților peste 3.600 lei. Dar patronii vor pierde pentru că nu vor mai putea scădea anumite cheltuieli din impozit și atunci nu au niciun motiv să crească salariile, iar statul nu îi poate obliga.

Ministrul Finanțelor spune că este convins că totuși patronii nu-și vor lăsa angajații așa și le vor mări salariile, chiar dacă ei vor pierde. Explicația pare una desprinsă parcă dintr-o comedie cu Dumb and Dumber și adresată probabil colegilor de partid, căci românii cu mai mult de doi neuroni nu pot fi convinși cu utopii jenante.

Cel mai mult vor avea de suferit cei din multinaționale, deoarece acestea au foarte bine structurate bugetele și nu vor fi de acord să meargă pe pierdere. În acest context, companiile străine s-ar putea gândi să investească în țări cu o predictibilitate economică mai ridicată.

Încet, dar sigur, PSD ne îndreaptă spre abis. Probabil vor crește pensiile și salariile bugetarilor pentru moment, însă toate aceste măsuri ne vor arunca într-o criză din care cu greu vom mai putea ieși.

Sursa : bugetul.ro

 

Comments

comments