Nu o dată am rămas impresionat în legătură cu declarațile domniei sale, ori acțiunile menite să îi arate opiniei publice pe unii actori ai jocului puterii exact așa cum sunt de fapt, dincolo de înfrumusețările caracteristice campaniilor propagandistice ale presei de casă. Vorbim despre deputatul Liviu Pleșoianu, a cărui activitate din ultima perioadă este greu să vă fi lăsat indiferenți…

Tânăr, neliniștit se vede din pricina hoțomăniilor care se tot petrec în țara noastră fără ca vreo autoritate superioară să mimeze măcar controlul fenomenului, iar aici nu vorbim despre fapte de ordin economic, ci chiar de acel domeniu capabil să împartă dreptatea pentru cei mulți, deputatul Pleșoianu și-a asumat, se pare aproape de unul singur, rolul de luptător împotriva hidrei instalate în vârful instituțiilor responsabile cu Justiția, expunându-se fără menajamente unui sistem de care tot românul se teme, acesta dovedindu-și în multe ocazii potențialul distrugător.

Nefiind mulțumit, se vede, doar cu protestele organizate în fața DNA, prin care a cerut asumarea răspunderii de către șefa instituției în repetate rânduri, asupra celor mai titrate cazuri de abuz de putere, Liviu Pleșoianu a decis să se încrie, chiar dacă timpuriu, într-o adevărată campanie de conștientizare a marelui public despre potențialul real al României, despre nemernicia cu care poporul este ținut pradă de atâta amar de vreme unei haite de oportuniști agățați de frâiele puterii doar pentru beneficiul personal, dar și într-o cursă pentru strângerea unui număr de susținători cu intenția de a se înscrie în cursa pentru Palatul Cotroceni. Ales în Camera Deputaților pe listele PSD, această asumare a unei candidaturi nu a fost până la acest moment comentată de vreun membru al forurilor de conducere ale social-democraților, fiind, până la acest moment, ignorată de superiori.

Pornit pe această cale, Pleșoianu încearcă, pe zi ce trece, să construiască în jurul său chiar un Proiect de Țară, despre ale cărui componente a detaliat în ultima postare făcută pe pagina personală de facebook…

România, odată rupte lanțurile, va înceta să mai fie majordomul altora și se va transforma într-o sursă de Inspirație, într-un stat cu adevărat liber, cu adevărat independent, cu adevărat suveran, un stat care pune ființa omenească în centrul oricărei preocupări.

România, odată strânse rândurile, va începe să meargă pe Drumul său, transmutând actuala energie a Urii Vide în destin creator. Falsul proiect național al eternei „lupte anticorupție” va fi înlocuit de „lupta pentru OM”. Tema anihilatoare de spirit a luptei ÎMPOTRIVĂ va fi înlocuită de tema deschizătoare a luptei PENTRU.

România, odată create punțile, va deveni un centru mondial al dialogului dintre națiuni, ieșind din acceleratorul dement de particule beligerante. Nici „pro-ruși”, nici „anti-ruși”, nici „pro-americani”, nici „anti-americani”. Doar pro-oameni! E suficient…

România, odată deshise zăgazurile, va oferi alternativa unei lumi în care procesul de învățământ se ocupă de ființa omenească în toată complexitatea ei, fără a rezuma totul la producția de oameni-unelte care sunt tratați întotdeauna ca mijloc și niciodată ca scop în sine. Lumea va arăta cu adevărat bine doar atunci când vom fi preocupați ca la finele școlii să se apuce de muncă oameni care văd în propria lor activitate o modalitate de a lucra pentru binele celorlalți oameni. Pentru că nu are niciun rost să te plângi de dezumanizare, câtă vreme nu schimbi nimic astfel încât să purcezi la re-umanizare!

România, odată eliminată IPOCRIZIA, va vorbi lumii despre ce înseamnă cu adevărat o UNIUNE. Pentru că uniune nu înseamnă neam de clone. Uniune nu înseamnă finanțarea la nivel european și mondial a unui imens aparat birocratic ce deservește interese transnaționale. Uniune, în adevăratul înțeles al cuvântului, nu poate exista decât cu condiția de a re-așeza omul în centru – atât la nivel național, cât și la nivel internațional.

Când vorbesc despre „țara unui vis posibil”, vorbesc despre asumarea unui rol de care lumea cea mare are nevoie tocmai în aceste vremuri tulburi. Reîntoarcerea la UMAN este singura șansă de supraviețuire a speciei omenești. Orice altă „soluție” este utopică. Iar România poate juca acest rol esențial pe scena lumii. Proiectul meu de țară are ca esență, ca sâmbure – reașezarea ființei omenești în centrul oricărei preocupări.

Începând cu această toamnă, vă invit să strângem rândurile. Toți cei care refuzăm să ne lăsăm teleghidați, toți cei cărora linia orizontului le șoptește despre o altă cale. Eu refuz să accept ca țara mea să fie o colonie în devălmășie. Refuz să fiu pion pe o tablă de șah unde jucători fără nume și chip ne asmut unii împotriva altora, căutând să ne conducă spre prăpastia eternului conflict. Refuz să stau cu capul plecat la umbra ipocrită a bocancului „salvatorilor”. Refuz să mă închin în genunchi la diverse clanțe de ambasade și instituții pentru a mi se da voie să exist și să mă autodetermin!

Fie să FIM! …Mă voi încăpățâna să spun asta până vor auzi toți! Apoi, în 2019, vom vedea câți vom fi… Pentru că nu e vorba despre mine, e vorba despre NOI!”, conchide Pleșoianu.

Nu știu cât din textul tocmai parcurs a reușit să vă atungă la coarda sensibilă, însă eu mă declar adept al ideilor formulate de auto-proclamatul candidat pentru Președinția României. Sper ca timpul să îi fie aliat acestui tânăr politician cu ambiții mari și să ne vedem cu bine în campanie…

Comments

comments