Victor Ponta a lansat un atac dur referitor la tema referendumului de modificare a Constituţiei ce are ca scop redefinirea familiei, referendum pe care social-democraţii intenţionează să îl organizeze în această toamnă. Ponta susţine că demersul este “o formă de populism ieftin” şi nu rezolvă niciuna dintre problemele pe care le are România.

“Nu cred că asta era problema României. Cred că e o majoritate covârşitoare care e pentru familie tradiţională, dar nu mi s-a părut că din cauza asta nu se pot face autostrăzi sau nu se pot face şcoli sau nu avem noi bani la buget. Subiecte false, populiste, care merg mână în mână cu ideea unei prese care e destul de limitată la chestiunile astea populiste, dar care pe termen mediu şi lung nu ne aduc niciun beneficiu. Dimpotrivă, ne aduc doar probleme pe care nu trebuia să le avem”, a declarat Victor Ponta, luni, la RFI.

Fostul lider al PSD consideră că politicienii nu sunt cei mai în măsură să dea lecţii de moralitate poporului român.

“Este o formă doar de populism ieftin. Vă întreb: este în acest moment în România o problemă pe această temă? Se întâmplau zi de zi căsătorii între persoane de acelaşi sex şi simte nevoia domnul Dragnea să ia măsuri? Plus că acum vin din interiorul politicii, din păcate, şi al conducerii PSD. Nu cred, nici Liviu Dragnea, nici alţii, nici eu nu suntem cei care să dăm lecţii de moralitate poporului român. Ştiţi cum se spune: uită-te întâi în ochiul tău şi după aceea în al altora. Dar e un subiect care nu ne rezolvă niciuna dintre probleme, ne creează aşa o impresie falsă şi de a doua zi, după referendum, o să fie mai mulţi bani de salarii şi pensii? Nu cred”, adăugă Ponta.

Reacţia fostului premier vine după ce preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a anunţat sâmbătă, la Mamaia, că există intenţia ca în această toamnă să fie organizat referendumul de modificare a Constituţiei pe tema familiei.

 

Sursa articol: stiripesurse

Comments

comments